Vineri, 1 noiembrie 1946, am fost chemat la sovietul sătesc. Preşedinte era Ion Pânzaru, poreclit Buzatu, un derbedeu din satul vecin, Balotina. Am fost impus să plătesc impozitul în cereale, aşa-numita postavcă, de 1.200 kg. grăunţoase, grâu sau porumb, pe când noi mai aveam numai un sac de grăunţe de porumb, şi acela îngropat sub un gard. Am fost prevenit că, dacă nu duc postavca la stat, îi voi ajunge pe fratele şi pe tatăl meu din urmă. Mama, când a aflat, a început a boci. Unchiul Pavel o liniştea, spunându-i

“Soră dragă, nu plânge în zadar. Nu mai ţine boii ascunşi în pădure, adu-i acasă, pe cel mai slăbănog tăiaţi-l, o parte din carne o veţi vinde sau veţi schimba-o pe păpuşoi, iar cealaltă o veţi avea de mâncare. Iar cu boul celălalt, mare şi frumos, să se ducă băiatul tău la Bălţi, să-l vândă. Cu banii să se ducă la Cernăuţi să cumpere postavca şi s-o dea acolo la stat, iar de acolo să aducă chitanţă că a dat postavca ruşilor. Aşa m-a lămurit secretarul sovietului sătesc.”

Am fost nevoit să aduc, de cu seară, boii din pădure şi, o dată cu noaptea, am plecat cu boul cel mai frumos la Bălţi. Duminică dimineaţa, la data de 3 noiembrie, am ajuns la piaţa din Bălţi şi am vândut boul cu 3.300 de ruble. Trei mii am ascuns în sân, iar restul i-am oprit pentru cheltuieli. Am ajuns la Cernăuţi marţi, 5 noiembrie. În piaţa oraşului se găseau numai cartofi de vânzare, dar costau 20 de ruble kilogramul, şi nu-mi ajungeau banii ca să cumpăr postavca ruşilor. În piaţă vindeau cartofi doi fraţi din Străşeni, de la care voiam să cumpăr cartofi, dar aveau prea puţini. Când au aflat la ce-mi trebuie cartofii, mi-au spus să-I aştept până când vor termina de vândut, şi mă vor lua cu ei în Ucraina apuseană, că de acolo aduc ei cartofii; îi cumpără cu două ruble kilogramul, şi în Cernăuţi îi vând cu câte douăzeci de ruble kilogramul.

Am ajuns în gara oraşului Strii, şi de acolo am mers pe jos până într-un sat mare şi bogat, Velicike Ciulan. Acolo mi-am găsit gazdă un gospodar pe nume pan Gligor, care mi-a şi vândut 1.200 kg de cartofi, şi tot el mi-a găsit un colonel al unui regiment de represalii împotriva răsculaţilor lui Stepan Bandera, căruia i-am vândut cartofii. Fiind foarte mulţumit, în chitanţă mi-a scris secară în loc de cartofi. Tot pan Gligor mi-a mai vândut 300 kg de cartofi, dintre cei mai frumoşi, şi tot el m-a dus cu căruţa până la gara Strii, unde mă aşteptau cei doi fraţi din Străşeni. Când a venit trenul Lvov - Odessa, am încărcat sacii în vagonul de bagaje, plătind mecanicului de locomotivă câte zece kg de cartofi de persoană, până la Cernăuţi, unde le-am vândut repede. Astfel am umblat cu comerţul, mai bine zis cu specula, până când am adunat cincizeci de mii de ruble.

Gazda mea avea trei fete. Cea mică,

Am dus acasă prima dată 50 kg de secară şi 200 kg de cartofi, cu care am salvat pe mama şi pe surorile mele, care sigur ar fi murit de foame. Când am dus chitanţa la sovietul sătesc, derbedeul de preşedinte m-a lăudat, apoi mi-a făcut altă impunere, să dau o postavcă dublă, de 2.400 kg. de secară, în locul celor săraci, care mor de foame. Eu am refuzat categoric, iar el, după ce m-a pălmuit, m-a avertizat că mă va da pe mâna lui Snidcov, şeful NKVD-ului. Acasă m-au îndemnat să mă duc înapoi în Ucraina, căci derbedeul buzat nu mă va lăsa în pace. În aprilie am mai adus acasă 200 kg de cartofi, ca să aibă mama ce pune în pământ. La începutul lunii mai 1947, când am fost ultima dată cu cartofi la Cernăuţi, piaţa era plină cu diferite haine şi cu încălţăminte, pe care le vindeau invalizii de război - aceştia le primiseră ca ajutor umanitar din America.

Noi, fiind prădaţi de bolşevici, prin confiscarea întregii averi, eram cu totul goi. M-am bucurat găsind în piaţă tocmai ce ne lipsea. Şi, având bani îndeajuns, am cumpărat îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru mine, pentru mama şi pentru surori, de am umplut două valize mari. Dar nu mi-a fost dat să ajung acasă, căci pe dat de 17 mai, anul 1947, am fost arestat în tren, în gara Ocniţa. Dormeam, pe poliţa a treia, de sus, când am fost trezit de doi agenţi NKVD, care controlau actele. Eu am întins paşaportul unuia dintre ei, care l-a cercetat amănunţit, apoi a căutat pe o listă, şi I-a spui celuilalt:

“Individul acesta e trecut pe lista de urmărire, trebuie arestat.”

În timpul percheziţiei, mi-au găsit taloanele pentru vagonul de bagaje, în care se arăta că am două valize cu haine, trei saci cu cartofi şi unul cu secară. Totul a fost confiscat, iar, după trei luni de anchetare, am fost condamnat, pe baza articolului 58, la 15 ani privaţiune de libertate, fiindcă m-am împotrivit să dau postavcă la stat şi am fugit, ca să scap de răspundere.